Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

FULGERA (CU PRIVIREA) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru FULGERA (CU PRIVIREA)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 51 pentru FULGERA (CU PRIVIREA).

Alexandru Vlahuță - La icoană

... străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a ... să-ți steie-asupră-i, și prin somn, ochiul deștept, Și cum inima-ți tresare, c-un scâncit când el te cheamă Să-l acoperi cu iubirea și cu paza ta de mamă. Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască? Te îndură ... Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să stai, o clipă, rece ... mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe,

 

Vasile Alecsandri - Sentinela română

... și-i răzbește, Snopuri, snopuri îi cosește, Și-i înfrânge, și-i respinge, Și-i alungă, și-i învinge! Calu-i turbă, mușcă, sare, Nechezând cu înfocare, Calcă trupuri sub picioare, Sfarmă arme sunătoare Și cu greu în sânge-noată, Și mereu se-ndeasă-n gloată. Crunt război! privire cruntă! Fiul Romei se încruntă... Fulgeri ies din ochii săi! Fulgeră mii de scântei Dintr-a armelor ciocniri Și lucioase zângăniri. Zbor topoarele ... oardele avane? Unde-s limbile dușmane? Au pierit, s-au stins din față, Precum toamna-n dimineață, Se topesc, se sting la soare Negurile-otrăvitoare! Cu ce vifor de urgie Năvăliră-n Românie! Cum veniră de turbați, Ca balauri încruntați, Cu o falcă-n cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e ... Întinzând pe cea câmpie O văpseală purpurie Ca un sângeros veșmânt Peste-un lung și trist mormânt! Iar în naltul cerului, Deasupra mormântului, Țipă vulturul cu fală Și-n rotirea-i triumfală Încunună cu-al său zbor Pe viteazu-nvingător. Să trăiești, ostaș romane, Stâlp al lumii apusane! Tu ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval ... ­ ea strigă ­ o pasăre măiastră Cu penele de aur ca pasările-n rai; La Sfânta Joi m-aș duce, aș bate în fereastră Cu ciocul și i-aș zice cu rugătoriul grai: Să-mi deie-un măr, în care închisă e o lume, Palat frumos la munte, în codri înfundat, Ș-un făt-frumos de ... ar ziua noapte, Astfel de strălucită ai trece-n lanuri verzi, Încât numai pâraie ți-ar povesti cu șoapte, Că în a ta privire eu mințile îmi pierz. Când ai muri, iubito, căci contra morții n-are Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar Aș stinge în grămadă sistemele solare Și-n ăst mormânt te-aș pune ca pe-un mărăgăritar. Iar eu, eu, singuratec în lumea cea ...

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

... Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri ... Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru cu ce ne ospăta, Vom împărți frățește azima, mierea, vinul, Apoi la vatra caldă, pândi-vom blânda clipă, Când Somnul, fiu al Trudei, trecând și pe ... și tot n-am fost iertat. Eu ziua dorm, în raclă, în arsa mănăstire, Sub lespedea pe care-mi stă numele săpat, Și mă deștept cu

 

Mihai Eminescu - Înger și demon

... n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenuncheată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de marmur-albă față și cu mânile de ceară, Văl - o negură diafană mestecată-n stele; - clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire; Ce-ți lipsește să ... ndărăt. În a sufletului taină, ea iubea. Clar și încet Se ivea fața de demon fecioreștile ei vise. Ea-l vedea mișcând poporul cu idei reci, îndrăznețe; Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă; El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă Contra tot ce grămădiră veacuri lungi și frunți mărețe. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adâncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i ... ultim îi împacă toată viața-i de durere; Ah! șoptește el pe moarte - cine ești ghicesc, iubită. Am urmat pământul ista, vremea mea, viața, poporul Cu ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel ­ Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă ­ Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, ci mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în ... orbire Cât de frumos și-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul blând, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flămând, Natura-i fericire și vecinic e în pace ­ Și leul și cu taurul demult stau să se-mpace ­ Iar omul, ce-i făptură aleasă, are-anume Un creier și un suflet ­ pentru dureri în lume ... a ta moarte cu slabe mâni și reci. La sorți va pune iarăși prin lumile din cer Durerea mea cumplită ­ un vecinic Ahasver, Ca cu același suflet din nou să reapară Migrației eterne unealtă de ocară... Puternice, bătrâne, gigante ­ un pitic, Căci tu nu ești în stare să nimicești ...

 

George Topîrceanu - Infernul

... Vrei să m-aplec din curiozitate, Și-n vreme ce nici nu gândesc cu gândul, Vrun cerber să m-apuce pe la spate?... Așa vorbii, cu ochii spionându-l; Iar la sfârșit cedarăm fiecare, Când el, când eu, să stăm privind cu rândul. Văzui atunci, aproape de intrare, Un pudel gras și plin de panglicuțe, Cu scabie canină pe spinare. O lebădă și câteva maimuțe Înconjurau dihania neroadă, Ce se lăsase moale pe lăbuțe. Cu gingiile neputând să roadă Un beefsteak crud și tare ca de piatră, El sta sugând din propria lui coadă. — Acest cățel ce toată ziua ... oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest Zoil, cu proza lui nefastă, A pângărit de două ori pe lună A Venerei stea limpede și castă... Atât Maestrul apucă să-mi ... — Destul! Destul!... Simțeam cum mi se curmă Viața-n piept, — cum vipere rebele Se zvârcolesc în inima-mi și scurmă... Și fără glas, cu capul gol sub stele, — Văzând cum iarăși piere-n fund, departe, Fantoma tristă a iubirii mele, M-am prăbușit ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e ... stea Clipiș, cum se strecoară prin oameni vestea rea! Se duce calul Graur spre codrii de stejari În care greu se luptă balaurii cei mari Cu pajuri năzdrăvane născute-n ceea lume; Prin locuri unde șerpii brilianturi fac din spume Și zmeii fac palaturi de-argint cu turnuri dese, Ca-n ele să ascundă frumoase-mpărătese. El trece prin poiene cu tufe aurite În care se alungă șopârle smălțuite Și blânde păsărele ce cântă-n cuibul cald, Având rubine-n pliscuri și ochii de smarald. Acolo ... și dispare, răpită de cal Graur, Precum un vis ferice într-un vârtej de aur. Dar după multă trudă și mult amar de cale, Odată cu amurgul ajunge într-o vale, O vale înverzită ce se unește-n zare Cu-albastra, zgomotoasa, clocotitoarea mare. Acolo calul Graur își încetează zborul, Nemaiavând pământuri să bată cu ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ... mulți cârciumari, care știuseră cum să vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În mijlocul tuturor, un sfrijit, cu mustața lungă de părea înnodată pe după urechi, își șuiera mereu cuvintele: Șuuș cu Tașe! Șuuș cu conul Taașe! Dar Năstrate ridica brațul: Tăcere, și gurile se închideau câteva clipe. Cu alte vorbe, cu alte întorsături, conul Tase ajunse tot acolo: tot ei, nimic ceilalți. Și iarăși simți de la o vreme că poate cuvânta așa un ceas, două ... prieteni, un lucru mai am să vă spun, și anume: drept semn al buletinelor noastre de vot, drept semn al biruinței noastre am ales Steaua. Cu ea să țineți, cu

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în ... dungă de-albastre-ndepărtări Și nori de praf; și mers-a trei luni și jumătate Și-n urmă el ajunse la Meștera-Cetate, Cu turnul de mărgele și-n jur cu bărbănoc. La capătul cetății, Zorilă stă pe loc Și caută-n jur, căci roibul cu spaimă sforăiește Și-azvâle din copite și-n laturi se izbește, Pe cale mai departe nu pleacă nicidecum. În părțile năsăudene nu se zice staul ... vântul a trecut Și-a mers și zi și noapte prin țări nenumărate Și-n urmă el ajunse la Meștera-Cetate Cu turnul de mărgele și-n jur ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... mea, Umplut-au sperioase pustiul pân' la poluri. Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară; Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codrii vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale; În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic... un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum ... mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte ... nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...